Se desființează Steaua!?

Redactor:
Marius Hutu
Se desființează Steaua!?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa de handbal se poate destrăma dacă MFA și CSA nu găsesc o
soluție pentru a ieși din impasul financiar

Steaua stă pe un butoi cu pulbere. După scandalul de la fotbal,
Gigi Becali- suporteri, un altul s-a iscat la handbal. Sâmbătă,
după jocul Steaua – Suceava (scor 33-26), președintele echipei,
Constantin Cazacu, și-a prezentat demisia din toate funcțiile,
gruparea fiind în pragul unui colaps.

Steaua a plecat cu ambiții mari în sezonul 2009-2010, având ca
principale obiective finala Cupei Cupelor și titlul în Liga
Națională. La numai șase săptămâni distanță, gruparea din Ghencea
este pe marginea prăpastiei. Jucătorii sunt neplătiți de
aproximativ trei luni, motiv pentru care la vârf s-a declanșat
scandalul. Până la memorii și plecări în masă mai este un pas,
situație în care „militarii” s-ar transforma într-un alt caz
Dinamo. Constantin Cazacu, președintele formației de handbal, și-a
prezentat demisia sâmbătă seara, acuzându-și partenerul, Clubul
Sportiv al Armatei Steaua (CSA), că nu și-a îndeplinit obligațiile
față de echipă.

Datorie de 46 de miliarde de
lei vechi?

Tonul a fost dat în timpul partidei Steaua – Suceava, când
suporterii au afișat un banner și au scandat împotriva
comandantului CSA Steaua: „George Boroi, dă-ne banii înapoi!” sau
„George Boroi, dă-le banii la băieți!”. „Am demisionat din toate
funcțiile. Motivul: modul cum a fost tratată echipa în relația cu
CSA Steaua, în total dispreț”, ne-a declarat Constantin Cazacu.
Ex-președintele echipei de handbal și conducătorul societății MFA a
susținut că partenerul, care deține 50% din asocierea încheiată în
2006, are un sold negativ de aproximativ 46 de miliarde de lei
vechi, iar vina că jucătorii sunt neplătiți aparține exclusiv CSA
Steaua. „Noi am virat ultima tranșă la asociere încă din august,
deși în mod normal abia la anul ar fi trebuit să facem acest lucru.
În total, în cei trei ani am dat aproximativ 3 milioane de euro.
Legal, nu mai putem contribui cu nicio sumă. Noi am transmis mai
multe adrese către CSA Steaua pentru a rezolva situația, însă nu a
dorit să facă nicio propunere”, a comentat Cazacu.

CSA a intrat cu capital
social în natură

Contactat telefonic, George Boroi, comandatul CSA Steaua, ne-a
declarat că își va preciza punctul de vedere după ședința pe care o
va avea pe 15 octombrie cu partenerii de la MFA. A ținut totuși să
puncteze că toți banii care s-au cheltuit s-au dus doar la
jucători, contractele fiind negociate de Constatin Cazacu, iar
gruparea din Ghencea a intrat în parteneriat cu capital social în
natură, reprezentând lot, palmares, brand, siglă, cheltuieli de
organizare, etc.

3,4 de milioane de euro este suma pe care Cazacu susține că a dat-o
la echipa de handbal din 2005, doar 400.000 de euro reprezentând
bani dați sub formă de sponsorizare

„CSA Steaua m-a adus în situația jenantă să stabilesc lotul, să
intrăm în competiție, iar acum nu mai sunt fonduri să-i plătim pe
handbaliști. S-a creat un blocaj și trebuie întrebați cei de la CSA
Steaua cum putem ieși din impas”, Constantin Cazacu, ex-președinte
Steaua MFA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Serialul Netflix care a rupt topurile în România! Are 8 episoade și prezintă o poveste psihologică fascinantă
Serialul Netflix care a rupt topurile în România! Are 8 episoade și prezintă o poveste psihologică fascinantă
Florentino Perez, de neoprit! 50.000.000 € pentru al doilea transfer al verii la Real Madrid
Florentino Perez, de neoprit! 50.000.000 € pentru al doilea transfer al verii la Real Madrid
Soțul Ancăi Molnar aproape că a cedat la o zi de la înmormântarea make-up artistei:
Soțul Ancăi Molnar aproape că a cedat la o zi de la înmormântarea make-up artistei: "Mi-e atât de dor deja"
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Dieta SPECIALĂ a Biancăi Drăgușanu. Ce mănâncă ZILNIC + ce bea înainte de fiecare masă. Și-a dezvăluit secretele
Dieta SPECIALĂ a Biancăi Drăgușanu. Ce mănâncă ZILNIC + ce bea înainte de fiecare masă. Și-a dezvăluit secretele
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experienţa neplăcută a unui turist român în Istanbul, chiar în prima zi de vacanţă:
Experienţa neplăcută a unui turist român în Istanbul, chiar în prima zi de vacanţă: "Hoție pe față"
NAZISTUL care a încercat să-l UCIDĂ pe Hitler
NAZISTUL care a încercat să-l UCIDĂ pe Hitler
Ca şi Irinel Columbeanu, un alt bărbat celebru şi-a pierdut toţi banii şi a ajuns să lucreze ca şofer
Ca şi Irinel Columbeanu, un alt bărbat celebru şi-a pierdut toţi banii şi a ajuns să lucreze ca şofer
În toiul procesului de divorț, celebrul actor a primit lovitura! Fiica lui a cerut ordin de protecție!
În toiul procesului de divorț, celebrul actor a primit lovitura! Fiica lui a cerut ordin de protecție!
Se plătesc 352 DE LEI de persoană. Banii intră ASTĂZI, 14 IUNIE
Se plătesc 352 DE LEI de persoană. Banii intră ASTĂZI, 14 IUNIE
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Mai poate câștiga Ucraina războiul? Generalul român decorat de SUA răspunde la întrebarea ce dă fiori
Mai poate câștiga Ucraina războiul? Generalul român decorat de SUA răspunde la întrebarea ce dă fiori
Farul Constanţa anunţă încetarea relaţiilor contractuale cu încă un jucător al echipei
Farul Constanţa anunţă încetarea relaţiilor contractuale cu încă un jucător al echipei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Cine sunt părinții lui Babasha, tânărul huiduit la concertul Coldplay. Așa arată femeia de la care cântărețul a moștenit talentul
Cine sunt părinții lui Babasha, tânărul huiduit la concertul Coldplay. Așa arată femeia de la care cântărețul a moștenit talentul
×